Liverpool, ofertă uriașă pentru Alisson Becker. Decizia finală îi aparține lui Monchi

Liverpool, ofertă uriașă pentru Alisson Becker. Decizia finală îi aparține lui Monchi
  • Publicat:
  • Actualizat:

Liverpool a înaintat o ofertă de 62 de milioane de lire sterline pentru portarul Alisson Becker (25 de ani), anunță Daily Mail. Jurgen Klopp a ajuns la concluzia că are nevoie de un nou titular între buturi, fiind presat și de suporteri, care n-au trecut peste gafele comise de Loris Karius în finala Ligii Campionilor de la Kiev.

AS Roma l-a cedat în vara trecută pe Mo Salah la Liverpool, în schimbul a 42 de milioane de euro, iar evoluțiile egipteanului i-au făcut pe italieni să rămână cu regretul că n-au cerut mai mulți bani la momentul respectiv. Omul care coordonează plecările și venirile la Roma, Monchi, vrea cu orice preț să-l păstreze pe Alisson în Serie A. Dacă ar accepta actuala ofertă, de 62 de milioane de lire sterline, Roma l-ar transforma pe Alisson în cel mai scump portar transferat vreodată.

Pe lângă Alisson, Liverpool îi mai monitorizează și pe Jan Oblak, de la Atletico Madrid, respectiv pe Nick Pope, care a impresionat la Burnley în sezonul trecut. Alisson a ajuns la Roma în 2016, fiind adus de la Internacional Porto Alegre, în schimbul a opt milioane de euro. Site-ul transfermarkt îl cotează la 60 de milioane de euro.

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Delia și Inna, în ipostaze unice, așa cum le vedeți o singură dată în viață! Apariții incendiare în plină stradă
Delia și Inna, în ipostaze unice, așa cum le vedeți o singură dată în viață! Apariții incendiare în plină stradă
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut la uşă cu câteva ore înainte
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut…
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Vedeta căreia Ion Ţiriac i-a luat un inel cu diamante! Ce a putut spune miliardarul a lăsat mască o altă femeie celebră
Vedeta căreia Ion Ţiriac i-a luat un inel cu diamante! Ce a putut spune miliardarul a lăsat mască o altă…
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura căscată
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura…
A murit marea actriță. Adio, doamnă! A fost o legendă a lumii artistice
A murit marea actriță. Adio, doamnă! A fost o legendă a lumii artistice
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×